Imagine

Grupul Speranta a participat pe data de 4 mai 2013 la Ziua Tineretului, organizată anul acesta la Pildești.

De cum am ajuns acolo am observat că întreaga comunitate sărbătorea. Ne sărbătorea pe noi, cei tineri,  și cum altfel am fi putut răspunde noi acelui sentiment de fericire ce plutea în aer , dacă nu printr-o și mai mare fericire asociată zâmbetelor largi  de pe fețele noastre.

Tinerii din Pildești ne-au primit cu urale, urale care ne-au făcut și mai fericiți că am reușit să ajungem la sărbătoarea lor, sărbătoarea noastră.

Mesajul Preasfințitului Petru Gherghel a fost unul cuprinzător, care ajungând în inimile noastre ne-a determinat să realizăm diferite lucruri, dar ne-a determinat și să medităm.  „Mă bucur să văd în voi o adevărată forță și speranță.”, a spus Preasfinția Sa, ceea ce ne-a făcut să conștientizăm că viitorul depinde de noi. Vom asista la diferite evenimente și schimbări majore, de aceea trebuie să învățăm să prețuim și să ocrotim ceea ce contează cu adevărat: iubirea pentru Isus. El ne prețuiește, ne iubește și are încredere în noi. De altfel, cu toții suntem ucenici chemați să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece iubirea trebuie să se răspândească…

După ce aceste cuvinte au fost rostite  de către Preasfințitul Petru Gherghel, am înțeles mai bine motto-ul de anul acesta „Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile” (cf. Mt. 28,19). Am înțeles cât de vulnerabili suntem și cât de mult contează să faci diferența între ceea ce ne ajută să creștem și ceea ce ne dăunează.

În final, declar că la Pildești am fost întâmpinați de Isus cu brațele deschise,de aceea,  toți membrii grupului Speranța doresc să-L poarte în inimi pentru totdeauna!

         Camelia Pitica

Reclame