Scriu aceste randuri in contextul in care in ultima vreme, in grupul nostru am trait sau am auzit de abandonarea grupului a unora dintre conducatorii nostri.
Mereu am spus-o si imi mentin opinia conform careia un grup pentru a putea exista are nevoie de doua tipuri de conducatori, cei formali, impusi care sa indice directia in care mergem si conducatori informali, cei care se nasc din interiorul grupului si care duc mai departe, incurajeaza punerea in practica a directiei indicate de cel dintai.
Daca din a doua categorie avem 🙂 ce se intampla atunci cand liderul, care trebuia sa ne conduca abandoneaza, din motive ce tin de el sau nu? Nu ramanem oare cu acel sentiment confuz, de „Incotro”? Aceea frustrare pe care o resimtim ori de cate ori trebuie sa o luam iarasi la la capat si nu stim de unde sa incepem?
Parintele paroh ne spunea ieri „Pentru ca un grup sa existe avem nevoie ca un conducator care sa stea minim doi ani in acel grup”. Foarte corect din punctul meu de vedere, insa motivele pentru care un conducator nu-si poate continua mandatul sunt diverse, necunoscute si probabil inaccesibile si „neinteresante” pentru noi, ele probabil tin atat de preferinta personala cat si deciziile superiorilor.
Insa prin oricate despartiri va trece grupul nostru, cred ca este important ca din fiecare eveniment sa invatam ceva (bun :). Sa crestem in unitate.
Mihai Tamas
Camelia
iul. 06, 2012 @ 19:29:19
Măreț obiectiv de viitor! Curata realitate, ca de obicei, transformă întrebarea
„ Încotro?” într-una existențială pentru fiecare membru al grupului nostru.
Doar împreună vom reuși! 🙂
Pr. Cristian Tiba
iul. 09, 2012 @ 13:17:06
Am citi cu mare lauare aminte gîndurile exprimate în textul
intitulat sugestiv”Cum ne ajuta despartirile”.
După cum știți, eu aș fi vrut să mai rămân cu voi, dar din motive
obiective a trebuit să plec. Am plecat cu speranța că ceea ce am început împreună, să continuați ba chiar să diversificați
acțiunile și activitățile grupului. Deși fizic nu sunt printre voi, mereu ma rog pentru voi, și sunt alături de voi cu inima. Voi sunteți “SPERANȚA”, așa că mult curaj și încredere în Cel care este Pacea si Bucuria noastră. Numai cu El și prin El veți reuși să mergeți îaninte.
Cu mult drag și respect al vostru prieten Pr.Cristian Tiba.