Postul Mare – călătorie către Înviere.

Postul Mare este o călătorie spirituală spre Paște, o pregătire pentru Învierea Domnului și pentru învierea viitoare a fiecăruia. Timpul sfânt al celor șase săptămâni de post dinaintea marii sărbători nu poate trece fără înaintarea pe calea cea strâmtă care duce la viață. Renunțarea la mâncăruri își găsește în rugăciune adevăratul ei scop, fiindcă postul nu-i un simplu regim alimentar, ci o transformare a sufletului și a vieții, o pocăință. Adevăratul post constă în faptele cele bune față de aproapele nostru și înmulțind rugăciunea. Participarea la Sf.Liturghie, în măsura în care putem, spovada și împărtășania, toate acestea fac parte din firescul Postului Mare. Prin ele călătoria către Paște ajunge cu bine la sfârșit, iar noi putem participa la lumina și bucuria Învierii Domnului cu conștiința că suntem părtașii acestei mari minuni. Pe care, cu credință, nădăjduim cu toții s-o ajungem în veacul ce va să vină
Sacrificiul de sine. Postul este, un sacrificiu de sine. Nu e ușor să renunți la multe din lucrurile care îți fac plăcere și pe care le crezi indispensabile pentru fericirea ta. Să faci milostenie din ceea ce-ți prisosește e o faptă bună care aduce mântuire și-i bucură pe cei aflați în lipsuri; dar să renunți la ceva care ți se pare că te reprezintă, că e totuna cu persoana ta, e de o greutate mult mai mare. Renunțarea postului înseamnă ruperea din sine însuși a ceea ce credeai că ești, fără să fii de fapt. Căci nu suntem nici mâncărurile alese pe care le preferăm, nici băuturile cu care ne îndulcim, nici pornirile spre desfrânare care ni se pare uneori că ne definesc trupul și întreaga noastră persoană. Dar nu vom ști acest lucru fără post. Postul înseamnă să te apropii de definiția ta adevărată, veșnică și să nu te mai definești prin cele ce pier. Înseamnă să întrezărești ceea ce ai putea fi, ceea ce Dumnezeu ar vrea să fii, dacă n-ai fi rob și dependent de atâtea și atâtea lucruri.

Grupul de tineri ” SPERANȚA ”

Reclame