ZIUA TINERETULUI

BUTEA, 1 MAI 2011

 

În dimineaţa zilei de 1 Mai ne-am trezit parcă mai veseli decât altădată. Soarele îşi revărsa razele de lumină spre noi, deschizându-ne fereastra sufletelor.Aveam să participăm la cea de a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului, organizată la nivelul Diecezei de Iaşi în localitatea Butea.

Cu paşi încrezători, dar şi emoţionaţi, noi, tinerii grupului Speranţa din Bogdăneşti, am pornit spre maşinile ce aveau să ne ducă la destinaţie. Ştiam că acolo nevom întâlni cu tineri din alte localităţi şi vom petrece împreună o zi de neuitat.

Într-adevăr, am aflat că la întâlnire urmau să participe 3000 de tineri împreună cu preoţii care îi însoţeau. Ne-am întâlnit acolo cu tinerii din parohia de la Prăjeşti care au venit însoţiţi de Părintele Cristian Tiba , care este de altfel mentorul nostru. Ne-am bucurat să fim împreună sub banner-ul nostru, al GrupuluiSperanţa ,banner pe care l-am şi inaugurat cu această ocazie.

În aer plutea voia bună emanată de chipuri tinere şi pline de lumină. De altfel motto-ul acestui eveniment ‚Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă’’ (cf. Col 2,7) a fost unul care ne-a motivat să trăim aproape de Isus.

O surpriză plăcută am avut primind din partea organizatorilor eşarfe colorate încât parcă devenisem o mare grădină de flori….şi eram într-adevăr florile iubirii şi ale recunoştinţei…

Dar gazdele noastre ne-au pregătit un program care ne-a amintit că scopul venirii noastre era acela de a trăi încredinţă. Am început activitatea cu o rugăciune care ne-a introdus într-o atmosferă de pioşenie şi meditaţie. După rugăciune am ascultat Imnul tinerilor prin care am fost chemaţi să primim lumina Sfântă a lui Cristos în sufletele noastre.

Pentru că întreaga Biserică Catolică sărbătorea în această zi un eveniment special – beatificarea Fericitului Papa Ioan Paul al II- lea, am urmărit şi noi transmisia TV din Piaţa Sf. Petru, Roma.

Celebrarea Sfintei liturgii a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Preasfinţiia Sa ne-a încurajat să credem în Cristos şi să-l purtăm mereu îninimile noastre.

Predica a fost ţinută de PS Aurel Percă. Mesajul pe care ni l-a transmis a fost să nu ne temem de Cristos, deoarece avem un loc în iubirea Lui. Însă pentru aceasta trebuie să avem rădăcinile credinţei noastre puternice, eliminând egoismul, răutatea, invidia deoarece Biserica se bazezază pe noi. Fericitul Papa Paul Ioan al II-lea ne cheamă să rămânem ancoraţi în credinţa noastra ,deoarece noi suntem cei care întinerim Biserica lui Cristos. PS Aurel Percă a încheiat acestă frumoasă predică cu exemplul unei persoane ce dorea ca Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea să ştie că îi mulţumeşte deoarece credinţa lui l-a ajutat.

La sfârşitul Sfintei liturghii PS Dieter Geerlings, episcop auxiliar de Münster (Germania), a spus că va transmite bucuria ce a simţit-o în România şi în ţara lui deoarece este una sinceră, profundă.

Evenimentul s-a încheiat cu FestivalulTinerilor, ce a accentuat faptul că acea zi era de sărbătoare, după care obosiţi dar ‚Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă am plecat spre casă, mai puternici şi mai plini de credinţă.

                                                                                                                                                                                  Grupul  de tineri   Speranta

Mai jos sunt cateva imagini,  care speram noi, sa ramana in amintirea tuturor.

Am plecat somnorosi din poarta de la Bogdan….

Am ajuns acolo si  era sa ne pierdem in multime…

Bogdan si Pr. Cristian Tiba in drum spre Biserica, unii mai in spate ar fi jucat un fotbal pe medean 🙂

Cam obositi am ajuns la Butea, unii s-au pus jos, dar tot tineam mandri bannerul prin care reprezentam satul si grupul nostru…

Bogdan, cam nehotarat…se uita dupa grupul din Prajesti si Adrian cam obosit nu era atent la liturghie…

Pr. Cristian Tiba cu tricolorul la gat gesticula semnele Victoriei, mandru de noi. Noi îi mulţumim pentru ca ne face să ne simtim mândri că suntem din Bogdăneşti şi că ne îndrumă cu devotament.

VĂ MULŢUMIM PĂRINTE CĂ SUNTEŢI PRINTRE NOI !

Ionut 🙂 si Camelia, mereu revoltata pe ceva. (cineva).acum degusta sarmalele calde.

Ramas bun, Butea…

Reclame